Îmi amintesc de cum mă simțeam târziu în mai, cînd stăteam după prânz la semi-internat.
Prea devreme în zi ca să plec acasă, prea târziu în anul școlar ca să mai am răbdare.
Prin ferestrele larg deschise, de afară se simte potențială, o vară,
freamătă frunze și mă cuprinde lumina înaltă, aud mingi de baschet
și porți care se deschid, mașini care pleacă spre locuri mai libere
și știu că viața va fi a mea, că lumea mă va aștepta după ore cu bucurie
și eu voi sări cu elan, voi trăi cel mai bun an, voi simți apusuri sclipind,
voi aluneca neatent pe iarba în rouă, voi ține în mine o iubire nouă
și voi veți fi vii și vom dansa ca focuri bengale, de la noi s-or aprinde
furtuni tropicale, în lumea noastră vom fi titani, vom sări munți, vom zbura ani,
vietăți fără frică, vietăți fără vină, vom alerga în clipa felină, vom exploda colosal înspre bolta senină
noi vom fi tot ce n-am fost
noi eram tot ce nu vom fi
fiindcă trăiam în cel mai bun an,
trăiam în cel mai scurt an.
