Săptămîna asta a murit Andrei Gheorghe. De când am aflat de asta, am descoperit treptat că Gheorghe chiar a contat pentru mine. Am (re-)ascultat ediții de 13-14 și Midnight Killer, am văzut interviuri și i-am citit postările. Mi-am amintit cum în primii ani în care am aflat de el oscilam între a-l detesta și a-l considera cel mai cool om de pe pământ. Când mă enerva mi se părea că e un dobitoc îngâmfat și superficial care atacă fără motiv. Când nu mă enerva era pur și simplu cel mai tare... Apărea în Jos Cenzura, fuma iarbă, îndrăznea lucruri care și acum ar fi la limită.
Mi-am dat seama zilele astea că la un moment dat, nu știu când - poate spre începutul liceului, Gheorghe mi-a intrat în cap ca un fel de reper. De multe ori de-a lungul anilor când am formulat câte un gând, o opinie, o impresie m-am aflat întrebându-mă ce ar spune Gheorghe despre asta. Dacă aș suna la 13-14 și i-aș zice ce tocmai am spus mi-ar răspunde sau mi-ar tăia telefonul? Omul avea mereu replică și contraatac. Nu îndura prețiozitatea, lenea intelectuală, vorba găunoasă, înjurătura fără motiv. Își formula ideile fluid și elegant, uneori te năucea cu salturi erudite și cu fente scoase din fluxul conștiinței. Mai mult însă, el încerca să educe și să aducă valori venite puțin din viitor. Încă de prin '90 și ceva îi provoca pe ascultătorii care spuneau că detestă țiganii, homosexualii etc. "Auzi frate, da' știai că eu sunt țigan evreu ungur homosexual?" Pac, interlocutorul trântea telefonu în furcă...
Cred că pînă la urmă Gheorghe nu a prins bine tocmai pentru că a vrut să ridice nivelul prin provocare. Manifestarea unei inteligențe intransigente era de fapt un lucru generos... mai ales în România, unde oamenii nu prea sunt scoși din ale lor. Polemizarea e mai întotdeauna luată drept atac la persoană, așa că dacă vrei să nu superi trebuie să taci și să lași de la tine. Gheorghe a înțeles însă că a nu provoca o idee proastă e o formă de condescendență și pe undeva de auto-suficiență: "Ehh, eu sunt clar cu 7 clase peste voi așa că nu-mi mai bat capu'..." Sau cine știe, poate nu a înțeles asta, dar îi plăcea să se ia în gură cu lumea :))
E păcat și puțin dezarmant că în toți anii ăștia el a cam rămas mereu prost înțeles și pe dinafară. Cred că ocazionalele salturi în divertisment comercial le-a făcut tocmai pentru că România nu a reușit să ofere încă (lui și altora) o piață pentru idei cu adevărat diferite, și pentru că nu poți trăi doar din postări pe FB și conversații cu prietenii.
Cu toate astea mi-ar fi plăcut să văd mai multe lucruri scrise de el, mai multă substanță așezată. Din interviuri și emisiuni poți să întelegi ce dorea omul să facă, dar în final rămâi cu o impresie nu neapărat complet închegată sau digerată. Gheorghe ar fi trebuit să fie mai mult decât un om de media. Ar fi fost mai bine pentru el și pentru noi toți.
În final cred că dacă vrem ca Andrei Gheorghe să rămână cumva relevant trebuie ca și noi să provocăm mai mult și să ne lăsăm mai ușor scoși din zona de comfort intelectual și emoțional. Trebuie să citim și să citim mereu lucruri noi, pentru că numai așa acumulăm muniție. Trebuie să ne cizelăm ideile, să le ascuțim bine și să le scoatem la atac de fiecare dată. Nu cu ură sau cu arțag, ci cu simț ludic și oricând dispuși să cedăm dacă contra-argumentul e mai bun. Trebuie și să fim mai puțin temători, să nu ne mai gândim tot timpul la ce-ar spune mama, tata, bunica, șefu', domnu' Isus dacă ne-ar auzi. Noi trăim și gândim pentru noi, iar ei dacă ne înțeleg și ne iubesc o să se deschidă și o să ne accepte până la urmă... Iar dacă nu... Pac, tai firu' și iei următorul apel ;)
P.S.: de gust, ultima emisiune radio cu A.G.
