Dintre ei toți, Fănoiu de la Medgidia, lăutar semi-boschetar, puțin la minte dar cu simț, cu swing chiar, m-a împins spre o nouă și mai profundă înțelegere a lucrurilor. Ascultați mai întâi (dacă nu ați făcut-o deja) La mișto te iau, melodie chipurile a lui Sorin Copilul de Aur (deși ceva mă face să cred că o astfel de melodie a emanat dintr-un alt strat decât cel al maneliștilor de consum), în interpretarea lui Fănoiu.
Versurile complete urmează:
La mișto te iau cum vreau eu,
La misto te fac, nu mi-e greu.
Două vorbe și te-am amețit
Te fac din cuvinte, nici nu știi ce te-a lovit.
Poți să fii în lei miliardar,
Sau în euro milionar,
Poti să ai lire sterline
Că tot fac mișto de tine.
Lumea la picioare poate să-mi stea
Da' eu nu plec capu-n fața ta.
Poți să pui mascații toți pe mine
că tot fac mișto de tine.
Acum, lăsând la o parte prima reacție de dezgust și dezaprobare, gândiți-vă puțin la postura pe care o adoptă Fănoiu. Lumea la picioare poate să-mi stea [...] că tot fac mișto de tine este, dincolo de componenta ludică, o afirmare a intransigenței intelectuale depline. Pauper și la voia sorții, Fănoiu ne spune nu numai că nu e dispus să facă vreun compromis, dar chiar că va fi mereu în ofensivă, caustic și zeflemitor cu toată lumea.
Amintiți-vă doar de cinicul boschetar Diogene, care atunci când Alexandru cel Mare i-a oferit îndeplinirea oricărei dorințe, nu a cerut decât ca Alexandru să se dea la o parte din lumină ( Once, while he was sitting in the sun in the Craneum, Alexander was standing by, and said to him, "Ask any favour you choose of me." And he replied, "Cease to shade me from the sun." din Viața lui Diogene, trad. C.D. Yonge). Gândiți-vă la cum trebuie să fi reacționat lumea când, vândut în sclavie, Diogene a zis: Pe mine să mă cumpere cine are nevoie de un stăpân (Hermippus, in his Sale of Diogenes, says that he was taken prisoner and put up to be sold, and asked what he could do; and he answered, "Govern men." And so he bade the crier "give notice that if any one wants to purchase a master, there is one here for him.", idem). Ce era Diogene pentru atenianul de acum 2400 de ani dacă nu un aurolac tupeist care nu știa unde-i e locul? Dacă ați fi trăit pe atunci poate că i-ați fi dat și voi un șut în coastă și o flegmă-n freză. Până la urmă unul ca el cu siguranță puțea rău, era puțin dus, murdar și umbla cu mai mulți câini după el decât Brusli de la Gara de Nord.
Mai mult, chiar și tata lor Socrate tot din cuvinte te făcea. Chiar dacă era ceva mai spălat și ceva mai elevat decât Diogene (deși o încasa și el, mai ales de la nevastă), esența de om care nu are decât idei și cuvinte e aceeași. Ce vreau eu să spun nu e că orice marginal e filosof, ci doar că consecvența și puterea intelectuală ies la lumină tocmai când orice fel de protecție, orice fel de ajutor sunt înlăturate.
La mișto te iau nu este o manea ordinară tocmai pentru că eul liric de acolo transmite prin gura știrbă a lui Fănoiu această esență a intelectualității, anume că cel care doarme sub stele și bea apă din căușul palmelor dar îndrăznește să îl facă din cuvinte pe împărat este nu numai un intelectual pur, dar și un iluminat.
