"Viața e suferință" a spus Buddha în clișeul nostru preferat (și nu cu totul exact, vezi aici) despre filosofia orientală.
Pentru apusul creștin mantra asta e greu de asimilat. De ce ar trebui ca o religie să fie fundamental pesimistă? În ce fel mai e viața suferință când putem toți să trăim confortabil? Când chiar și ajunși la pensie putem fără probleme să ne urcăm în vase de pasageri de sute de metri lungime și să polenizăm steril diverse insule exotice cu resturile consumului nostru exagerat? În ce fel e viața suferință când sexul e accesibil, când suntem protejați de boli, când medicina modernă va reuși în curând să ne reconstruiască pe dinăuntru la nivel macromolecular? În ce fel e viața suferință când putem să băgăm floricele la IMAX, când copiii nostri pot să participe la oricâte activități extracuriculare ne dorim, când legumele de la supermarket sunt prespălate și orice fruct e disponibil indiferent de sezon? Singura suferință cu care ne confruntăm uneori e o coadă mai lungă la vreun ghișeu sau o știre about people of various shades of brown who got decapitated, blown to bits or whose boat capsized somewhere in the Mediterranean.
Profunzimea pseudo-apoftegmei de mai devreme se relevă însă spontan când ne dăm seama că lucrurile pot fi citite și pe dos: suferința e viață!
Viața e luptă, e revoluție, sweet summer breeze and open night sky, youth, anguish, hunger, pain, bliss, lightning and thunder, taifun, frică și cutremur, viața umblă bezmetic prin oraș la 2 noaptea și fură pepenii turcului din capul satului care trage după oameni cu pușca cu sare. Viața descarcă filme de pe TPB, hrănește pisicile vecinilor pe ascuns și trage cu pistolul după porumbei. Viața se plictisește repede și preferă să se urce în pom în loc să se urce pe scara corporatistă. La urma urmei în pom sunt corcodușe iar din vârf se vede până departe...
De fapt noi nu trăim în orașele spălate ale apusului european. Acolo nici măcar suferința nu e viață, pentru că până și suferința e frumos categorisită după țara de origine, nivel de educație, profesie, distanța de centru a cartierului în care locuiești etc.
Cred că e cazul să căutăm puțin și niște suferință. Dați și voi foc la un chioșc de poliție, furați un măr, culegeți o floare, spuneți o glumă porcoasă de față cu o colegă, înjurați-l pe șef, incomodați un om alb amintindu-i de trecutul colonial al națiunii sale, spuneți că vă place de greci... it will make things more interesting and life worth living.
