Poate că vi s-a întâmplat să țineți în poală o pisică în timp ce aceasta își lingea blana cu grijă. La un moment dat, e foarte posibil, pisica a început să vă lingă și pe voi. Dacă ați fost atenți exact în momentul în care s-a întâmplat asta, atunci ați observat că pisica a trecut cu mare naturalețe de la propria blană la corpul vostru. Asta s-a întâmplat pentru că, deși noi nu suntem în general conștienți de asta, cele mai multe pisici au atins iluminarea.
Ele au înțeles că distincția dintre entități fizic diferite e iluzorie (e posibil chiar ca mintea pisicească din capul locului să nu fie limitată în acest fel), iar atunci când vă ling nu-și spun decât "eu sunt acela".
Pisica e un animal aparent nepăsător doar pentru că foarte des se găsește în zazen; ea înțelege că a vă arăta afecțiune la comandă nu ar face decât să vă adâncească și mai mult în māyā, suferință și ignoranță.
Jocul pisicii cu prada este un kōan kinestezic. Ce înseamnă să omori și să înghiți ceva, când toți suntem acel ceva? Pisica știe asta și râde de absurdul situației. Se joacă cu prada, o omoară, și pentru a ne arăta cât de irelevante sunt toate lucrurile, la final n-o mănâncă, ci ne-o oferă nouă.
Torsul este doar un exercitiu de respirație.
De multe ori pisica va sta pe pervaz și va privi lumea. Ea contemplă universul cu mintea limpede, ascuțită, vigilentă. Pisica îl înțelege pe Buddha când acesta spune: "Vigilența e calea spre nemurire".
Dacă voi veți trăi măcar o clipă ca o pisică, veți obține eliberarea de cunoscut.
