Capitolul de azi e despre cum high culture-ul de secol xix e distilat și re-descoperit de pop-cultura americană modernă. E întotdeauna uimitor să vezi cum ideile mari trickle through the ages și ajung să aibă uneori o manifestare extrem de concretă în lumea noastră aparent decuplată de la orice fel de cultură sau tradiție.
În The Closing of the American Mind Allan Bloom aduce deseori în discuție originea germană a multor concepte/ termeni/ fenomene care au căpătat amploare în America post-belică. În mod particular, în a doua parte a cărții ilustrează filiația asta în felul următor: "Imaginea uimitoarei americanizări a patosului german poate fi văzută pe fața zâmbitoare a lui Louis Armstrong, în timp ce cântă cu putere cuvintele marelui său hit Mack the Knife. Așa cum majoritatea intelectualilor americani știu, este o traducere a cântecului "Mackie Messer" din Opera de trei parale [...] scrisă de Bertolt Brecht și Kurt Weill. [...] Mai puțin cunoscut intelighenției noastre este un aforism al lui Nietzsche din Așa grăit-a Zarathustra, carte bine cunoscută lui Brecht, intitulat "Despre ucigașul cel palid", care spune povestea unui criminal nevrotic, semănând straniu cu Raskolnikov din Crimă și pedeapsă, care nu știe, nu poate ști, că a comis o crimă dintr-un motiv la fel de legitim ca oricare altul și util în multe situații importante, dar delegitimat în vremurile noastre pașnice: tânjea după "patima pumnalului". " (Bloom, A. - Criza spiritului american, Humanitas 2006, București, trad. Mona Antohi, p. 178).
În textul lui Nietzsche regăsim exact pasajele de interes: " 'Why did this criminal commit murder? He meant to rob'. I tell you, however, that his soul wanted blood, not booty: he thirsted for the happiness of the knife! But his weak reason understood not this madness, and it persuaded him. 'What matter about blood!' it said; 'wishest thou not, at least, to make booty thereby? Or take revenge?' And he hearkened unto his weak reason; like lead lay its words upon him - thereupon he robbed when he murdered. He did not mean to be ashamed of his madness. " (Nietzsche, F. - Thus Spake Zarathustra, Wordsworth editions 1997, în traducerea greoaie a lui Thomas Common, pp. 34-35). Dacă la Raskolnikov genul ăsta de nebunie se finalizează cu un fel de scăpare dată de penitență siberiană și dragoste, la protagonistul lui Woody Allen din Match Point toată treaba se termină cu un foarte modern și foarte pragmatic "sweeping under the rug" al crimei, ajutat desigur și de niște noroc porcesc. Nu pot să nu observ, în spiritul lui Bloom, cum omul (vestic) contemporan "nu mai crede cu adevărat în nimic, și [cum] toată lumea își petrece viața într-o muncă frenetică și într-un joc frenetic, ca să nu se confrunte cu faptele, să nu privească în abis" (Bloom, A. - ca mai sus, p. 168).
Ce e foarte interesant e că și faimoșii Leopold și Loeb au fost animați de idei de aceeași sorginte dostoievskian- nitzscheană: "Both admitted that they were driven by the thrill of the kill, their Übermensch delusions, and their aspiration to commit a "perfect crime" " (Wikipedia). Cum însă realitatea de cele mai multe ori dezamăgește, cei doi au sfârșit-o mai prost și decât Raskolnikov și decât omul lui Woody Allen.
Finally, ca o ultimă legătură trebuie să menționez Rope al lui Hitchcock, care e loosely bazat pe treaba cu Leopold și Loeb și care rumegă cam aceleași idei, dar și următoarea realizare: "one thing is the thought, another thing is the deed, and another thing is the idea of the deed. The wheel of causality doth not roll between them" (Nietzsche, F. - ca mai sus).
Avem asftel o rețea foarte frumoasă care ne duce (indirect) de la Dostoievski și Nietzsche, prin opereta germană, real life, Hitchcock, Louis Armstrong, Bobby Darin, Woody Allen la (very appropriately) Kevin Spacey :)
