Eu sunt unul dintre oamenii cu
mâinile reci. Cu degetele uscate,
noduroase, întinse,
care se flexează mecanic,
după o minte străină.
Ceva din puținul meu s-a
retras de la margine și s-a suit
în cap și s-a ghemuit în stomac.
Din cauza asta, când o să
dați mâna cu mine veți simți
străinătate.
O poticnire a minții care vă va scoate
puțin din propria piele.
Și vă veți uita în jos la mâinile
voastre calde și vesele, mâinile
cu care ați pictat când erați mici,
cu care ați rotit zăpadă și cocă,
nisip, pe care s-a prelins cerneală
și sex, ceară din lumănare la înviere,
ploaia de vară... și mâinile astea care
au fost dintotdeauna cu voi,
un moment
nu vor mai fi ale voastre.
Vor fi fost contaminate de străinătatea mea,
de nesiguranță,
de curiozitatea de a întreba ce e de neîntrebat,
de a spune nespusele.
Dar asta va dura doar un moment,
pentru că atunci când ne eliberăm
din strânsoare eu și cu frigul
meu ne vom vedea de drum.
iar voi veți reveni la ce ați
știut și ați simțit dintotdeauna.
