Ziua celei de-a
doua eliberări a fostului premier nu începuse chiar grozav pentru M. Cu toate
că era un om echilibrat cu o rutină bine așezată, eroul nostru se trezise cu o
senzație ciudată în interiorul minții.
Un jucător de
biliard ar fi știut să identifice starea asta ca ceea ce simți atunci când,
deși te așezi pe lovitura la o anumită bilă, în ultimul moment te răzgândești
și ataci altă bilă. Chiar dacă lovitura e reușită, ceva parcă rămâne în
dezordine în tine, bilele nu stau chiar cum ar trebui, o anumită evoluție
fluidă a lucrurilor e fracturată și comutată pe un făgaș neliniștitor.
Un jucător de
biliard care în plus ar fi citit și niște romane ale lui Murakami ar fi putut
desigur să explice încă și mai bine starea asta... Din păcate M nu era nici
jucător de biliard, nici cititor de Murakami, așa că el a crezut că e vorba de
indigestie și a luat un Furazolidon.
După cum probabil
că ați presimțit deja, ignoranța lui M în legătură cu natura reală a
indispoziției sale nu l-a oprit în nici un fel din a se lăsa profund influențat
de această stare. Sub pretextul că trebuie să caute niște hârtii importante
pentru birou, el a convins-o pe soție să plece singură la serviciu înainte de a
suna să ceară o zi de concediu fără plată.
La cam jumătate
de oră după Furazolidon, M a hotărât că trebuie să-și petreacă ziua într-un
spațiu deschis, de preferat undeva în parc - începuseră să-l sperie unghiurile
pereților, colțurile camerelor și mai ales perspectiva. Toate pe lângă el se
încheiau prost, liniile fugeau din colțul ochiului, podeaua era și nu era
acolo. Mersul cu liftul a fost cumplit, iar realizarea faptului că va trebui să
ia metroul l-a împins aproape de colaps.
Ajuns în stație,
M s-a așezat pe o banchetă amplasată la jumătatea peronului, departe de
colțuri, chiar în fața unei oglinzi foarte mari, probabil un fel de reclamă
deșteaptă – lui M îi plăceau mult astfel de reclame pentru că simțea că îi pun mintea
în mișcare. Asta de acum îi plăcea și mai mult pentru că pe deasupra îi dădea
voie să se uite la oamenii de lângă el fără să să-și sucească deloc capul.
În stânga lui un
băiețel însoțit de mama sa purta în brațe un porumbel alb într-o colivie mare,
aurită. Uitându-se drept înainte, la fel ca M, copilul a deschis cu dexteritate
ușița coliviei și a scos pasărea de dinăuntru.
-
Viorele,
mamă, fii și tu puțin înțelegător... Ți-am spus că-ți strici pofta de mâncare..
și mai ești și murdar pe mâini...
-
Dar
vreau, a zis Viorel punând cușca pe scaunul de lângă el.
-
Bine,
dar măcar lasă-mă pe mine...
-
Dar
vreau, a zis Viorel fixând reflexia păsării în oglindă...
-
O să
te murdărești mamă, hai așteaptă până acasă.
-
Dar
vreau, a zis Viorel smulgând puful de pe pieptul porumbelului...
-
Să
știi că mă supăr pe tine. Uite câtă gălăgie face, se uită lumea la noi (nu se
uita nimeni la ei, poate doar M în oglindă).
-
Dar
vreau, a zis Viorel mușcând amplu din pieptul păsării...
-
Hai
că ți-ai făcut pofta, acum pune-l înapoi și-l termini acasă.
-
Dar
vreau, a zis Viorel sângele curgând pe bărbie și pe haine și pe jos...
-
Tu
înseamnă că nu mă iubești... Uite că vine domnul gardian și se supără pe noi.
-
Dar
vreau, a zis Viorel cu gardianul venind înspre el...
-
Doamnă,
să știți că trebuie să curățați, îmi pare rău.
-
Știu,
știu.. Mama resemnată și-a desfăcut eșarfa de la gât și a început să șteargă
sângele băltit. Eșarfa de mătase nu putea să absoarbă lichidul cum trebuie și
se năclăise complet. Mama privea nevoiaș în jur în speranța că îi va da cineva
un șervețel sau o cârpă de bumbac. M n-a observat privirile pentru că se uita
drept înainte...
-
O să
te doară burta, să știi, a zis mama cu sânge cleios pe mâini.
-
Dar
vreau, a zis Viorel terminând de eviscerat pasărea...
-
Offf,
puiul mamii cel neascultător... Uite că ai făcut și-n pantaloni... lasă că te
schimbăm acasă.
Viorel tăcea pentru că adormise. Prin pleoape ochii închiși păreau să
fixeze în continuare imaginea din oglindă. Venirea metroului a pus însă capăt
momentului...
