Mă uitam în soare
și pe frunte mi s-a așezat
un corb.
Ochii curioși au pătruns în
ochii mei și era deasupra mea și
în fața mea.
Pliscul negru, cunoscător,
mi-a intrat în pupila stângă,
strecurat abil în adâncime,
până la capătul minții și
dincolo.
limba corbului dulce și
ascuțită a ieșit din pliscul căscat
în capul meu și mi-a zis
ce trebuia să-mi spună.
Peste mine a venit liniștea.
corbul a mâncat ochiul drept,
pentru că nu mai avea ce face cu el.
și chipul lui zicea durere,
chipul lui zicea fericire.
Când l-am lăsat să plece,
chipul lui era chipul meu.
