M. are nefericitul obicei
de a visa organizat și plauzibil; pentru el sub-conștientul pregătește doar
more of the same day to day... nu imponderabilitate, nu femei intolerabil de
atrăgătoare, nu extaz... deși poate
uneori puțină agonie.
........................................................
Ramurile visului se
conturau sculptural, un arbore binar în roșu metalic- posibilitățile,
multitudinea, erau așezate cum trebuie, iar eu am trecut prin fiecare pe rând,
cu metodă.
Totul a început cu câteva
pahare în plus într-un fel de dive-bar; lângă mine un bulangiu chel comenta
dracu' știe ce, n-am fost prea atent- tot ce știu e că la un moment dat mi-a
trântit în față un pahar de whisky îndoit cu apa de la vreo trei cuburi de
gheață. stânga a zburat croșeu, l-am luat sub arcadă; nici el n-a stat prea
mult pe gânduri așa că m-am trezit și eu cu un ochi umflat și cu ochelarii pe
sub mese. Și acum lucrurile se opresc un moment, cât să aibă timp ăl de sus
(sau de jos sau de pe la mijloc- puțini urcă, mulți coboară dacă știi cum
zic...) să comute macazu', iar eu intru pe primul scenariu; din rădăcina
arborelui invizibil cobor încet pe ramura dreaptă.
I
Din spatele pantalonilor,
unde mi l-a proptit ăla în curea, scot un SW1911 de 9 mm. argintiu, o armă bună
deși nu chiar pe gustul meu (culoarea nu mi se potrivește, ca să nu mai spun că
dacă ar fi fost să-mi aleg singur arma aș fi mers pe ceva nemțesc, dar în
fine), îl pun impasibil la tâmpla dreaptă a spânului și trag. Sânge și bale gri
ies pe stânga, sweet blood call cum ar fi spus roșu’
din Louisiana- You may be thinking 'bout going north, but your brains are
staying south… și după faza asta urmează groaza, realizarea faptului că mă
paște închisoarea cam două vieți de acum înainte, că am omorât un om pentru
nimic, că pa-pa familie, prieteni etc.
i)
Și de la groaza asta
visul meu sare la groază+resemnare. Imaginea se taie și din bar cu sânge pe
mine mă trezesc direct la tribunal, lume plângând peste tot prin jur- ai mei și
ai lui deopotrivă- inculpat M. de ce l-ai omorât pe cutare? știai că are
familie și copii? cum ai putut să faci una ca asta? și eu ce era să zic- i hung
my head. Ăsta a fost procesul, de aici am ajuns direct în pușcărie și nu am mai
văzut pe nimeni niciodată.
ii)
Cu un efort de voință am
reușit să-mi mișc visul spre un al doilea posibil scenariu. Ce s-ar întâmpla
dacă nu m-aș preda? Din moment ce oricum știu că o să ajung în pușcărie și că
mi-am distrus viața, ce-ar fi să scurtez toată povestea?
Zis și făcut- din bar fug
acasă în timp ce lumea se dezmeticește și se apucă să sune la poliție. Intru la
mine în cameră, rup o foaie dintr-un bloc-notes și scriu cu un fine-liner
negru: Mamă, tată, imi pare rău pentru ce am făcut. Îmi pare rău pentru tot. E...
te iubesc întotdeauna și îmi pare rău.
Nu e vina voastră. Scurt și nu extrem de melodramatic, SW1911 cal 9mm vine cu
dreapta la tâmplă și în felul ăsta reușesc măcar să scurtez agonia.
Distracția însă abia acum
începe. Acolo unde Lola aleargă, visul meu se târâie spre un ultim scenariu.
Ramura stângă a arborelui despre care vorbeam- o singură bucată, fără
sub-diviziuni.
II
În combinația asta the
powers to be mă lasă pe mine să aleg, nu-mi mai pune nimeni arma la curea, nu
mă mai pune nimeni să trag, așa că nu trag. Sunt în bar- față în față cu spânu’,
amândoi cu câte un ochi vânăt și eu nu fac nimic- pun mâinile în buzunar și
încerc să mă retrag încet. Nu-i problemă, dacă eu nu-l vreau el mă vrea- fără
să stea prea mult pe gânduri băiatu’ scoate de la spate 2 pistolete calibru incert și
descarcă în mine 19 gloanțe, câte unu pentru fiecare zi din noiembrie până la
ziua mea (sincer să fiu nu știu cum de știu că sunt 19, dar îmi fac o notă mentală
ca atunci când mă trezesc să explorez conotațiile numerologice); în mod
miraculos- ceea ce între noi fie vorba nu e mare chestie dat fiind că ăsta e
totuși un vis- gloanțele evită organele vitale și eu reușesc să ies din bar pe
picioarele mele. Am niște junghiuri și respir greoi, dar per total mă țin bine.
Din nu știu ce motiv
ciudat o iau la pas spre apartamentul bunicilor, etaj I drumul taberei, a place
to die for- vorba vine... mă gândesc să merg la ei și să chem ambulanța de
acolo. Mă trezesc instantaneu la ei în apartament (asta e partea bună cu
visele, sar peste momentele plicticoase și trec direct la acțiune) și merg în
hol ca să sun la salvare- telefon vechi, rotor- clank clank clank-clank- bună
ziua, o ambulanță în drumul taberei pe strada... – sigur, dar să știți că o să
vă coste 30 de euro – sigur, plătesc.
Merg în sufragerie și
aștept; bunicii sunt primitori și nu par să observe că m-a cam ciuruit ăla.
Rememorăm diferite mici aventuri din copilărie, soarele intră ușor printre
frunzele copacilor din curtea blocului și întinde lumina caldă peste scaunul pe
care stă bunica mea. Pe geam văd cum ambulanța sosește în liniște, dar nu prea
am chef să plec. Per total nu simt că aș fi într-o stare prea gravă, iar aici e
cum nu se poate mai bine, aștept masa de prânz, prăjitură cu caise la desert...
de ce n-aș mai sta? Cu toate astea iepurele alb mă trage spre ambulanță, așa că
hotărăsc să plec.
În mod neașteptat simt că
toată lumea înțelege că n-o să ne mai vedem niciodată- și eu simt asta, dar nu știu
exact de ce, la urma urmei sunt relativ bine și la spital ar trebui să mă fac
și mai bine.
Bunica îmi atrage atenția
că e o ambulanță privată și că ăștia nu sunt prea atenți:
- vezi să le spui să te
ducă la universitar, sau măcar la colentina- la un spital mare de stat. ai
grijă.
Îmbrățișez pe toată
lumea, cobor în stradă și mă urc în ambulanță. Sunt întâmpinat de un fel de
medic, o asistentă și un interior auster- pe partea dreaptă e o banchetă lungă,
un fel de strapontină legată de peretele dubei cu niște lanțuri; pe partea
stângă o masă chioară cu tot felul de mâncăruri pe ea. Atât și nimic mai mult-
defibrilator, medicamente, seringi vax.
Mă întind pe banchetă și
observ că deasupra mea e o cameră de luat vederi- mașina pornește încet și îmi
dau seama ce se întâmplă de fapt. Fiind o ambulanță privată oamenii încearcă să
stoarcă profit de oriunde, așa că bagă product placement- îmi oferă pe rând din
rahaturile de pe masă, cafea, mezel, măsline, bomboane, fructe etc. în tot
timpul ăsta camera e cu ochii pe mine- dacă îmi place ceva dracu-știe-cine-o-fi-la-capătul-celălalt
o să le dea fraierilor ăstora niște bani. d-asta conduc încet și d-asta n-au
echipamente în mașină, merg pe eficiență maximă...
În fine, îi tot refuz,
închid ochii și aștept să mă trezesc.
