The house of the rising sun
-balzacianism-
Mă întreb de multe ori, tânărul meu prieten, cum ar arăta casa ta colorată în albastru...claustrofobică, imperială, anagramată şi albastră...
Cu pernele de pe jos pe care dormi, unde îţi faci nevoile, unde mama ta creşte păsări împăiate vopsite cu uleiuri galbene, exact ca în Spanish Castle Magic care durează 11`40``, fix cât să mori liniştit în crăpăturile dintre scândurile excesiv de uscate ale parchetului.
-Cum îţi ascunzi mintea sub sofale stil Louis al-nu-contează-câtelea, contează doar raison d`état. În fiecare zi cobori până la parter, unde aştepţi mereu acelaşi camion de poştă care ar trebui să treacă prin faţa casei tale fără garaj, fără câini, fără familie, fără ferestre, din cărămidă roşie, cu patru hornuri în colţuri, ca abatorul din Chicago, dar nu vine pentru că nu există Chicago. Nu aici.
Pentru că the-house-of-the-rising-sun-ul tău, cu coloanele sale înalte, dorice, sudiste, albe, în spatele cărora un general străin, şef de plantaţie, copil increat şi geometrizat, se naşte la 7 luni, ascunde nimicul.
Pentru că Hendrix a murit, pentru că am temă la engleză, pentru că eu, naratorul balzacian, am uitat cât de mult semăn cu o poză prost făcută a palatului dodgilor.
Cărămida roşie (sau cărămizie) pe care bunicul cuiva o cumpărase zăcea acum în curte, în spatele gardului de plasă care îl înlocuise pe cel de fier forjat- demolat de Ceauşescu pentru a face loc unei biserici- alături de câţiva saci de ciment pietrificat şi două grinzi de lemn, sub o bucată informă de celofan opacizat şi crăpat de soare, în ploaie.
În spatele casei se întindea o plantaţie de bumbac, pe care în final tot Ceauşescu o va distruge, pentru a face loc unui cartier de biblioteci şi teatre.
Numai acolo în sud mai poţi azi vedea un conac la fel de grandios, decăzut şi decadent. Ferestrele sparte nu au mai fost niciodată refăcute pentru că bunicul a spus că e mai simplu să dea de mâncare sclavilor de la balcon.
În cele din urmă toată familia a fost găsită în râu, cu mâinile şi picioarele prinse cu lanţuri de un buştean.
Nimeni nu a putut să-i vadă murind pentru că în sud nimeni nu trece pe lângă conace decadente cu plantaţii de bumbac şi râuri în spate.
Cartofor inveterat, bătrânul reuşeşte să piardă totul la un joc de snooker şi de atunci se sinucide ori de câte ori îşi aminteşte că a jucat bila galbenă fără să se asigure că are continuare.
Noul proprietar, mort de mult, a construit o căsuţă mică în sala de lectură, unde a trăit singur până la primul cutremur, fără mobilă, fără camere, fără ferestre.
Swing VI
Nu stiu exact cum să descriu gambele lui de pe acea stradă pe care rar urcă vreo căruţă sau vreun călăreţ , pentru că după ploaie arată mai mult ca un mudslide in a Sunday Afternoon decât ca un drum decent...să spunem, însă, că semănau cel mai bine cu pulpele unui băiat grăsuţ care, în uniformă de vară, joacă fotbal cu bob marley, mort tocmai din cauza asta, în curtea unei şcoli private din Anglia, Marea Britanie sau Regatul Unit- depinde doar de gust şi de imaginaţia reportrerului care prezintă confruntările armate între IRA şi protestanţi...I`ll tell me ma when I go home that I went to finnegan`s wake şi că după asta ne-am înscris toţi la britteen.
Deci tânărul nostru cu gambele mult mai estetice decât coloanele partenonului, dar nu la fel de albe (uneori şi la fel de crăpate) merge la cumpărături cu maşina.
În fiecare sâmbătă dimineaţă.
Cu cât sortimentele de timp sunt mai bune, cu atât sunt mai scumpe...cel mai căutat şi mai bine cumpărat este timpul pentru cumpărături, shopping, popping, merry poppins, hopkins...cel mai puţin căutat este timpul de stat.
Tânărul nostru mai are, pe lângă timp de cumpărături, o maşină şi cel mai minunat perete care ar putea sta vreodată la capul patului- iată adevărata poezie în uscarea vopsealei lavabilă deasupra ipsosului neuniform întins.
night in tunisia
(imaginea perfectă se obţine când un bec incandescent reliefează umbrele de o spontaneitate voluptuos feminină, dar foarte demne şi rezervate în afirmaţiile la adresa panourilor de lemn din scena de la woodstock)
Şi...un snooker în spatele bilei verzi, foarte bine controlat, se pare că o`sullivan are probleme- va avea mult de muncă dacă doreşte să rămână în meci, cel puţin în cazul meu amorţirea piciorului stâng este un lucru cu totul deosebit...
Am în permanenţă 8 leduri aprinse în cameră...la un moment dat o să mă trezesc, o să vomit şi o să refuz să mai dorm vreodată, din cauza asta.
Swing IX
quiproquo
Soit prudent Manuel, n`y vas pas Manuel attention, Manuel! Le circus is here...en Hambourg au Borneo, au Whitechapell, on the sunny side of the street Pnin în frac maro merge în fruntea coloanei.
Urmează 3-4 banderileri murdari de matador care s-au grăbit să ajungă de la corida de pe fundul mării...so long boy, adios amigo...ţinută unde altundeva decât in an octopus`s garden in the shad, sad satan you made them suffer printre universurile care se ridică la suprafaţă, exact aşa cum picăturile de ulei sau glicerină cad la intervale egale de timp într-un vas gradat (este vorba despre experimentul cu picătura), în paharul cu Bud al tipului de la bar care dezlipeşte etichetele umezite şi stinge chibriturile aiurea într-o cafenea în Manhattan.
Monk cu spânzurătoarea lui, fără Duke & Mingus pentru că s-ar putea să fi fost vorba de alt Monk, nu a spus pe tot timpul paradei decât fraza sa magistrală: „Şi acum am să mă duc în lumea liberă şi am să lucrez pământul.” Şi cât de minunat este acest om...Împreună cu arhitectul, singurul, unicul, colosalul arhitect fără de care lumea nu ar fi putut fi îngropată de sunetul goarnelor unui claxon de Dacia 1300 ruginită în curtea unui bloc obscur din capitală care în seara aceasta a rămas fără gaze calde datorită datoriilor enorme pe care un chiriaş le-a avut la întreţinere întrucât nu poate să îşi plătească dările deoarece a murit acum 2 săptămâni şi nu a lăsat nimic în urmă în afară de o ladă cu multe picioare, moartă şi ea.
În această ordine au defilat toţi prin faţa casei lui Vautrin, exact la fel cum prin faţa bătrânului despre care am vorbit au defilat o mantie de lână, „ a renunţa la lume, a renunţa la bucuria de a şti că ai renunţat la lume şi a realiza atât de profund lipsa de importanţă a lumii încât aceasta nici nu mai e luată în consideraţie”.
