1. dumnezeu este amoral
trădarea lui iuda este un gest imoral, dar necesar ceea ce înseamnă că dumnezeu fie îngrădeşte libertatea oamenilor (ceea ce ar face inutilă pedepsirea sau recompensarea lor) fie pur şi simplu acceptă necesitatea existenţei răului. din câte îmi dau seama un individ moral nu ar putea admite un asemenea lucru. pentru că nu încurajează răul dar îl permite dumnezeu pare amoral- iată deci cum omul care caută mântuirea de cele mai multe ori greşeşte pentru că are impresia că acest lucru presupune moralitate deplină.
2. despre dumnezeu păcătosul
cred că de fapt cristos a fost trimis pe pământ ca să înlăture păcatele lui dumnezeu, nu pe cele ale omenirii. din câte ştiu nimeni nu s-a întrebat dacă dumnezeu poate păcătui, iar omisiunea unei astfel de situaţii ne poate face să pierdem din vedere scopul întreirii lui dumnezeu în persoană. se poate presupune că un astfel de păcat nu ar fi din categoria celor de care se fac vinovaţi oamenii- păcatul divin ar putea fi crearea unei lumi care cade uşor în derivă şi incongruenţă (vezi ispitirea lui adam şi a evei şi căderea lui lucifer)- altfel ce sens ar avea existenţa lui isus? fiul domnului apare pentru a corecta greşelile tatălui el este omul de zi temperat şi prietenos de facto dumnezeul noului testament (noul chip al zeului răzbunător din primul testament).
cum cristos ia asupra sa toate greşelile omului (şi implicit erorile de proiect ale tatălui) el este pe deplin victima circumstanţelor intenţionat abulic tocmai pentru că aşa viaţa lui devine suma păcatelor şi a erorilor de judecată săvârşite de cei din jur a laşităţii lui pilat a fricii lui caiafa; cât despre nebunia inspirată a lui iuda nu pot spune decât că, în completă opoziţie cu sacrificiul lui isus, gestul de trădare este summumul manifestării voinţei libere (de aici şi moartea în deplin control a apostolului)- aşadar izbăvirea şi disponibilitatea paradisului recompensează oamenii pentru că lasă de-o parte şi ultimele încercări de a deveni egalii lui dumnezeu (mă gândesc că suicidul, trădarea, răul făcut conştient dar fără un motiv raţional ca manifestare a liberului arbitru sunt încercarea creaturilor de a se pune pe acelaşi nivel cu creatorul).
unii vor spune că trădarea a fost răul necesar şi că se înscria în planul lui dumnezeu- dar acest lucru ar contrazice prima observaţie şi de asemenea pretenţia că decizia omului este neîngrădită.
