ce poate fi mai demn de admiraţie decât un ateu care dintr-o coincidenţă perfectă duce o existenţă elegantă dar lipsită de excese- exact aşa cum ar fi de aşteptat de la o persoană cucernică?
diferenţa între cei doi este evident motivul pentru care trăiesc în acest fel: credinciosul ştie că face un târg cu dumnezeu- abstinenţă şi moderaţie acum pentru paradis mai târziu, dar ateul alege conştient şi descoperă adevărat armonia lumii ştiind că în cel mai rău caz va suporta consecinţele acestor decizii în (ipotetica) viaţă de apoi.
