nopţile bucureştene sunt îmbibate de o duhoare greţoasă care aminteşte de fumul stătut de ţigară. mizeria mă urmăreşte în taxiuri şi metrouri, în baruri people talking without speaking în scara blocului sau pe trotuarul îngust sau după farurile cu halogen care trezesc în goana lor indiferentă umbrele hâde ale panourilor publicitare şi ale mormanelor uscate de zăpadă.
aşa cum despre mona lisa se spune că a păstrat în vopsea timbrul vocii lui da vinci, felinarele asfaltul bordurile gurile de canal au închise în ele angoasele tembele ale unei istorii recente construite de sicofanţi şi canalii, spirite mărunte...
murdăria absorbită de huma clădirilor rugina şi delăsarea claustrantă a oraşului suntem noi, sau mai bine zis adevărata noastră fire cea de după ochelarii de soare talk-showuri şi cluburi slinoase dar scumpe în care umanitatea face cam cât 2 sticle de whisky la fiecare masă.
