tremurăm şi strângem ca nişte şobolani sticloşi; sufletele noastre exoftalmice ne cer să adunăm dantelă şi scuipat, cărţi, oase de prepeliţă- falange ale sfintei fecioare, plecăciuni mătănii rugăciuni frici păcate notate minuţios pe hârtie şi repovestite la spovedanie contacte în lista de mess... dacă am putea am căra după noi saci de plastic în care să păstrăm aburul expirat firele de păr dejecţiile pentru că dacă asta nu suntem nimic nu suntem iubire bibelou de porţelan hai la tata să te fure
oamenii curajoşi, care să nu fie flămânzi după ei înşişi, nu apar decât foarte rar şi probabil că nu sunt aflaţi de nimeni în liniştea lor fără paşi ai apostolilor care să le încălzească lumea, fără cuiburi din porcărele în care să se ascundă- pe sfinţi nu-i putem vedea pentru că ei nu se mai legitimează cu măgăriile triviale cu care pierdem noi vremea.
mereu sărmanul dionis e a bridge too far dincolo de conurile de lumină, sau poate în spaţiul dintre acum şi acum sau aici şi aici, unde nu se poate număra şi unde se joacă pe mize adevărate.
