exuvii

nostalgia mea e fără obiect, o alveolă moale, o pipotă pufoasă o imagine interioară a inimii cu bătăile ei haotice, cu tempoul său impus parcă de ritmurile plutoniene ale lui sun ra; se depune brusc străveziu dulce, uşor albastră şi îmi deschide ochii şi nările şi apetitul pentru ceea ce va fi. nu-mi amintesc momente, cadre, imagini ci texturi şi gusturi inutil de descris, pe care deşi le simt pentru prima dată îmi pare că de fapt le redescopăr dintr-un trecut nehotărât şi necorporal. nostalgia mea e neîmpăcată cu timpul, pentru că în loc să mă îngroape în dantelele mâloase ale istoriei, face posibil prezentul.