În tot acest timp momentul amintirii unui sfârşit de vară purtat la etajul 3 al unei sere abandonate în care vorbeam la plural alături de buddha şi de un ritm sepulcral se conturează sub o eclipsă de lună de nou început între doi pereţi şi un soi de abur stătut-probabil din cauza conductelor de încălzire fisurate, prin care jungla se vede în umbre de altceva.
Sunt uimit că eşti treaz la ora asta. A young man like you ar tebui sa aiba parte de cel putin 40 de zile de somn pe lună. Ar trebui să dormi ca pe vremea potopului, când oricum nu era altceva de făcut. Puteai să dormi sau să călăreşti un val de lemn zburător cu o lance în mână şi să asculţi sunetul mecanic al arcurilor de pian ratat ridicat sub megafoane pe coloane ionice în umbra unor felinare construite pentru a cinsti memoria celor 729 de fetuşi omorâţi lunar-câte unul pentru fiecare grad de separare interpus între mine şi omenire, mai mult chiar- între mine şi brahman. Evident nu pot încă scăpa de simetrie, de umbrele mele sculptate de azalea în hârtie sunt de mult vitrate pe pereţii unor
catedrale gotice.
